“O femeie în Berlin” este ecranizarea unui jurnal omonim, ținut de o tânără germană la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, în perioada ocupației Berlinului de armata sovietică. Povestea întinsă pe 64 de zile (20 aprilie – 22 iunie 1945) prezintă degradarea societății germane la sfârșitul războiului, menținând totodată un echilibru necesar în prezentarea istoriei. Rămânem conștienți până la final că privim un sfârșit al agresorilor, care au devenit victimele propriilor acțiuni duse împotriva umanității.
Firul narațiunii merge pe drama interioară a unei femei care a fost supusă unor violuri consecutive, iar în cele din urmă a recurs la prostituție pentru a supraviețui. Sinceritatea rece, care a șocat Germania anilor ‘50 (anul publicării jurnalului, sub protecția anonimatului), ridică și astăzi o serie de probleme etice.