Miercuri 6 octombrie, ora 20.00 – Proiectie de film documentar: Blestemul Ariciului (regia D. Budrala, 2004)

“Tin la magarul meu mai mult decat la barbatul si la copiii mei. Dar acum este mort. Daca as avea acum un magar, as trai ca un membru al Parlamentului”– concluzioneaza Turica, unul dintre persoanalele principale ale filmului. Alaturi de rudele ei, aceasta se plimba din sat in sat, incercand sa vanda sau sa schimbe pe mancare niste maturi si cosuri facute din nuiele.
Filmul relateaza viata unei familii de romi “baiesi” care traieste in conditii de saracie extrema. Insa incearca sa prezinte si justificarea refuzului de a lucra pamantul, relatiile tiganilor baiesi cu pastorii romani, precum si cu “baiesii” bogati din sat, care fac o avere din comertul cu bijuterii false.
Un film excelent care ne ajuta sa intelegem mai bine absurditatile si greutatile prin care sunt nevoiti sa treaca acesti oameni, admirand totodata umorul care ii ajuta sa mearga mai departe.
Filmul a fost prezentat in cadrul Festivalului de Film Antropologic Astra – 2004.

This entry was posted in Evenimente. Bookmark the permalink.